Aboneaza-te si afla in fiecare saptamana noutatile de pe CrestinOrtodox.ro
Sambata, 20 iulie, vor fi sfintite lucrarile efectuate la mai multe biserici din Bucuresti aflate sub ocrotirea Sfantului Slavit Prooroc Ilie Tesviteanul.
Acesti mari aparatori ai Ortodoxiei, au fost traitori in veacul al XVII-lea. Sfantul ierarh Ilie Iorest, marturisitor al dreptei credinte pe pamantul romanesc, a fost mitropolit al Ardealului intre anii 1640 si 1643. S-a nascut in Tara Ardealului, din parinti dreptcredinciosi.
Credinciosii parohiei severinene „Sf. Ilie Tesviteanul” vor primi in a doua duminica a Postului Mare, pe 16 martie, vizita Chiriarhului locului, Preasfintitul Parinte Nicodim, Episcopul Severinului si Strehaiei.
Schitul Sibiel este situat in comuna Sibiel, pe coama Muntilor Cindrel, la o distanta de doar 25 de kilometri in vestul orasului Sibiu. Biserica veche a Schitului Sibiel este inchinata Sfantului Proroc Ilie Tesviteanul (20 iulie), iar biserica noua a schitului este inchinata Sfintei Treimi.
Sfantul Prooroc Ilie Tesviteanul - In fiecare an, la 20 iulie, Biserica Ortodoxa il sarbatoreste pe Sfantul Prooroc Ilie Tesviteanul. Sfantul Ilie era fiul unui preot al Legii vechi, care locuia in cetatea Tesve, din Galaad.
Parohia "Sfantul Ilie" din Drobeta Turnu Severin, desfasoara in perioada 20-22 iulie 2012 mai multe actiuni cultural-religioase ce sunt prilejuite de Zilele Parohiei "Sfantul Prooroc Ilie Tesviteanul', dupa cum a precizat Parintele Ioan Ovidiu Polexa, parohul Bisericii "Sfantul Ilie”.
Credinciosii din parohia cu hramurile "Sfantul Ierarh Nectarie“, „Sfantul Ilie Tesviteanul“ si „Nasterea Maicii Domnului“, din cartierul iesean Alexandru cel Bun, au serbat joi, 15 octombrie 2009, trei ani de cand a fost sfintit altarul bisericii si de cand o particica din moastele...
Sfantul Ilie este praznuit pe 20 iulie. Sfantul Proroc Ilie este reprezentat iconografic fie in gura pesterii sale (hranit de corb), fie in carul de foc (in care a fost rapit la cer). Ilie a fost fiul preotului Sovac din Tesvi.
Sfantul Prooroc Ilie - Mantuitorul ne-a spus ca Ioan Botezatorul este Ilie proorocul, cel ce va sa vina, ca sa ne arate ca amandoi sunt inaintemergatori: unul pana la iesirea lui Hristos la propovaduire, altul inainte ca sa vina la judecata cea de apoi.
Sfintii Ierarhi Ilie Iorest, Sava Brancovici si Iosif al Maramuresului sunt praznuiti pe 24 aprilie. Aparatori ai Ortodoxiei in fata influentelor calvine, Sf. Ierarhi Marturisitori au intarit unitatea romanilor in jurul dreptei credinte, amandoi fiind intemnitati si torturati pentru a renunta la...
Pomenirea Sfantului Prooroc Avdie Sfantul Prooroc Avdie era din pamantul Sichem, dintr-un sat care se numea Vitaharam si slujea la curtile imparatilor lui Israil, fiind ispravnic al casei imparatesti a lui Ahav. Iar din tineretile sale se temea foarte mult de Domnul. Apoi, cand poporul Israil se de
Pomenirea Sfantului Prooroc Avdie Sfantul Prooroc Avdie era din pamantul Sichem, dintr-un sat care se numea Vitaharam si slujea la curtile imparatilor lui Israil, fiind ispravnic al casei imparatesti a lui Ahav. Iar din tineretile sale se temea foarte mult de Domnul. Apoi, cand poporul Israil se de
Manastirea Sfantul Gheorghe Hozevitul din Pustiul Iudeii, numit si Wadi Kelt, este o manastire ortodoxa foarte veche, in care se pastreaza Moastele Sfantului Ioan Iacob de la Neamt, numit si "Hozevitul". Manastirea se afla la o distanta de numai 20 de kilometri de Ierusalim, pe drumul ce se...
Sfantul Proroc Avdie era din pamantul Sihem, din tarina lui Vitaharam. A trait cu opt sute de ani inainte de nasterea lui Hristos. Numele Avdie se talcuieste „robul Domnului“. A slujit mai intai lui Ahav si apoi lui Ohozia. Dupa ce Ohozia a trimis catre Sfantul Proroc Ilie doi Sfantul Proroc...
Biserica Sfantul Ioan Botezatorul, numita si "Biserica Sfantul Ioan Hera", este una dintre cele mai renumite biserici ortodoxe vechi din Craiova. Biserica are trei hramuri: Sfantul Ioan Botezatorul, Sfintii Imparati Constantin si Elena, Sfantul Prooroc Ilie.
Duminica, 11 noiembrie 2012, Inaltpreasfintitul Parinte Gherasim, Arhiepiscopul Ramnicului si Preasfintitul Parinte Emilian Lovisteanul, Episcop Vicar al Eparhiei Ramnicului impreuna cu un ales sobor de preoti si diaconi, va oficia Sfanta Liturghie si tarnosirea bisericii cu hramul „Sfantul...
Pesterile Sfantului Antonie, aflate in apropierea Manastirii Sfanta Treime, in localitatea Cernigov, Ucraina, constituie un monument de arhitectura religioasa subterana din secolele XI-XIX. Complexul de pesteri din Cernigov a fost intemeiat in anul 1069, pe post de manastire crestina subterana, de...
Arhiepiscopia Ortodoxa a Timisoarei, in parteneriat cu Asociatia Culturala Kratima din Timisoara, organizeaza, in perioada 27-28 septembrie 2011, cea de-a treia editie a simpozionului international „Zilele Sfantului Siluan Athonitul”, dedicat „monahului in har” de la Athos.
Sfantul Post este numele unei icoane in care sunt reprezentati cei mai de seama sfinti ai Bisericii Ortodoxe care s-au indeletnicit cu postul. De origine ruseasa, icoana zugravita de pictorul C.A.Suslov, in anul 1917, este pastrata in colectia de icoane a "Muzeului National de Istoria Religiei...